Ilie Năstase a vorbit despre cazul Simonei Halep, depistată pozitiv la US Open 2022, dar și despre tenisul românesc.
Simona Halep a fost testată pozitiv cu Roxadustat în toamna trecută. De atunci nu a putut participa la turnee importante și dacă va fi găsită vinovată poate primi o suspendare de patru ani din circuit.
Ilie Năstase a fost prezent la conferința de presă a turneului Dr. Oetker Junior Trophy Bucharest, competiţie Tennis Europe pentru jucătorii sub 14 ani, unde a tras un semnal de alarmă și despre viitorul tenisului românesc.
„Nu ştiu cât va mai dura. Nu ştie nici Simona, nu ştie nimeni deocamdată. Au amânat procesul de nu ştiu câte ori. Iar dacă s-a amânat înseamnă că nu e prea bine, e în neregulă. Pentru că ea sigur nu joacă la Roland Garros. Şi probabil nu o să poată să joace nici la Wimbledon. Simona sigur mai poate juca, e tânără, nu are probleme. Acum ştiu că se antrenează în fiecare zi la Stejarii. Pentru imaginea ei nu mai vorbim că nu e bine. Şi turneele pe care le-a pierdut. Adică dacă e nevinovată, ea a pierdut şi turnee şi bani. Pentru că până la urma urmei pentru asta joacă. Nu ştiu câţi bani a pierdut, depinde până unde ajungea în fiecare turneu”, a declarat Ilie Năstase.
Fostul lider mondial a mai declarat: „Dacă toţi premierii acestei ţări au spus că sportul nu e prioritar, înseamnă că suntem nebuni toţi. O să plătim de zece ori mai mult la sănătate dacă nu vom băga bani în sport acum. Să ne uităm la ţările civilizate, toate au investit foarte mult în sport şi asta se vede. Copiii lor sunt sănătoşi, merg drept, aleargă corect… ai noştri sunt graşi şi nici nu ştiu să alerge. De ce? Pentru că nu sunt învăţaţi. De asta e nevoie de investiţii în sport”.
200 de jucători din 25 ţări sunt la a 11-a ediție a turneului Dr. Oetker Junior Trophy Bucharest, turneu ce are loc la Centrul Naţional de Tenis din București în perioada 15 – 21 mai.